Comunismul fumătorilor
O traducere a unui eseu de Mladen Dolar
Am fost întrebat dacă aș putea face o listă pentru studierea comunismului. Ce este drept este că această întrebare mi-a fost pusă acum câteva luni. Dar chiar și în procrastinarea mea subită pentru a face această listă, acest eseu ar fi primul text pe care l-aș recomanda cuiva interesat de ideea de „comunism". Nu este unul tehnic, poate fi puțin „agresiv" sau „murdar" în limbaj. Totuși, cred că acest text este un text emblematic nu doar pentru ideea, ci și pentru sentimentul provocat de relațiile umane ce sunt fundaționale pentru posibilitatea unei lumi comuniste. 1
Un grup de oameni s-a adunat în fața unuia dintre zgârie-norii luxoși din Lower Manhattan, la o distanță respectabilă de intrare, care este păzită de un agent de securitate cu ochi ageri și expresie serioasă, care verifică distanța cu strictețe. Grupul este format în mare parte din angajați ai birourilor situate la etajele superioare ale clădirii, dar sunt și câțiva turiști și câteva persoane fără adăpost. Scopul acestei mici adunări, formată din aproximativ douăsprezece persoane, este fumatul.
Grupul este eterogen, angajații sunt îmbrăcați destul de formal, îi poți imagina cu ușurință lucrând undeva în complexul sistem al capitalului financiar, turiștii poartă haine multicolore, nepotrivite și informale, făcând o scurtă oprire în traseul lor bine planificat prin punctele de interes ale orașului, iar persoanele fără adăpost poartă haine largi și șifonate, fiecare grup corespunzând perfect clișeului. Fumăm în tăcere, stând relativ aproape unul de altul, pentru că locul pare să fie delimitat de niște sfori invizibile, respectând fără îndoială niște reguli emise de cine știe ce autoritate, dar privim în direcții diferite, simțindu-ne vag rușinați sau cel puțin incomod, pentru că locul desemnat este situat atât în afara căilor oficiale, ținând la distanță acest neajuns, cât și la vedere, pentru că nu poate fi ascuns în această zonă foarte frecventată și te simți ca și cum ai fi expus, trecătorii și oamenii care se îndreaptă spre intrarea principală aruncând priviri suspicioase către noii paria, fără aprobare. Este o adunare întâmplătoare de străini care s-au adunat pentru cinci minute, cât durează o țigară, strânși într-un loc desemnat, având un singur lucru în comun. Apoi cineva spune, din senin: „Mai întâi negrii și evreii, acum noi”. Urmează o izbucnire de râsete și veselie, străinii devenind instantaneu prieteni, pentru aceste câteva minute, țigările sunt de scurtă durată, la fel și prietenia noastră, dar există un val de solidaritate, o legătură umană bruscă, iar scurtimea momentului prețios depășește cu mult adunarea, depășește programul care ne face să ne împrăștiem în toate direcțiile.
Totul se evaporă în fum, la fel ca țigările, dar scurtul moment are o putere de rezistență curioasă și depășește dictatul timpului, presiunea locurilor de muncă, a obligațiilor, a supraviețuirii și a rolurilor sociale atribuite. Și este clar că, râzând împreună, am câștigat o mică victorie asupra mulțimii dezaprobatoare care ne depășește numeric și asupra regulilor atent elaborate care ne-au izolat în acest loc. Cei excluși și cei rușinați au întors situația, cel puțin pentru aceste momente, noi suntem câștigătorii.
Remarca este făcută, desigur, în spiritul ironiei fumătorilor, sau mai degrabă al umorului lor sarcastic. Ar fi puțin exagerat să punem în aceeași linie secole de sclavie și pogromuri cu această nouă categorie de marginalizați și ar fi nevoie de destulă îngâmfare pentru a revendica o astfel de ascendență. Dar fumătorii au întotdeauna tendința de a vorbi cu ironie. În grup se află și doi negri și, după cum se dovedește, și doi evrei (și da, ați ghicit, aceștia aparțin părții „capitalului financiar” a grupului, se poate pune la îndoială orice, cu excepția clișeelor). Negrii și evreii sunt deosebit de amuzați de remarcă, evreul adăugând zâmbind: „Încă nu am ajuns la holocaust”.
Unii fumători pot fi de fapt negri și evrei, iar noi toți ne-am transformat temporar în negri și evrei de onoare. Se produce un schimb brusc de povești de viață, una dintre ele întinzându-se până la holocaust, cealaltă până la perioada de dinaintea lui Martin Luther King. Un bărbat negru în vârstă, care presupun că face parte din personalul de întreținere al clădirii, spune, spre aprobarea generală: „În toată viața mea nu am fost niciodată atât de oprimat ca negru cum sunt acum ca fumător”. Și el a trăit în vremurile de dinaintea mișcării pentru drepturile civile, când cel puțin în New York nu era atât de rău să fii negru cum este acum să fumezi, o excludere oglindind-o pe cealaltă în însăși discrepanța lor și într-o stranie complicitate. Cei fără adăpost au povești despre polițiști care îi urmăresc pentru că fumează în locuri perfect legale, noul pretext la îndemână pentru hărțuire. Evreii care par destul de înstăriți privesc brusc fără adăpost cu ochi noi, aproape cu apreciere, cu spectrul incongruent al destinului comun al excluziunii plutind în aer, conectând pentru o clipă modurile lor foarte diferite de a fi. Turiștii spanioli povestesc despre unele trucuri de gherilă folosite de fumători în Spania după introducerea măsurilor anti-fumat, deși mult mai puțin grave decât în SUA – dar SUA sunt, ca întotdeauna, în frunte și suntem de acord că în curând vom ajunge cu toții acolo, participând la țara promisă.
Fumători din întreaga lume, uniți-vă!
Dar noi suntem deja uniți. Am reușit împreună o realizare incredibilă: am traversat diviziunile sociale, am invocat spectrele istoriei și antagonismele sale și le-am pus capăt, am găsit fragmente de solidaritate peste granițe, am râs împreună și ne-am distrat, niște străini complet necunoscuți, în doar câteva minute, în afara traseului principal din Manhattan, în inima puterii mondiale, în centrul capitalei financiare, o colectivitate improbabilă bazată pe fum și numai pe fum. A devenit perfect clar: fumătorii trăiesc în comunism. Ei creează comunismul oriunde se află, chiar și la câteva minute de Wall Street. Fumătorii au început mișcarea Occupy Wall Street cu mult timp în urmă, doar că nimeni nu a observat. Ei nu așteaptă apariția unei societăți fără clase, ci o creează instantaneu. Fumatul este o plăcere instantanee care necesită soluții instantanee, nu poate fi amânat pentru un viitor îndepărtat. Doi fumători sunt deja suficienți pentru o celulă comunistă în devenire, iar când doi sau trei fumători se adună, spiritul (necurat) al comunismului strălucește în mijlocul lor. Fumătorii formează un partid cu un simbol de apartenență foarte simplu, toată lumea este binevenită să se alăture, iar ei acceptă cu bucurie fumători onorifici în grupul lor. Este un partid care începe imediat să dizolve ierarhiile la aprinderea brichetei.
Iskra, scânteia, era titlul celebrului ziar politic al lui Lenin, iar fumătorii îl iau la propriu: scânteia este tot ce trebuie. Lenin și-a bazat titlul pe ideea că scânteia este acolo pentru a aprinde o flacără mare în viitor, dar fumătorii prosperă doar din scântei și flăcări foarte mici în prezent, viitorul lor fiind într-adevăr incert, având în vedere obiceiul lor. Acesta este comunismul fără viitor, pentru că toți vor muri tineri, afectați de cancer pulmonar și atacuri de cord, ca să nu mai vorbim de impotență și piele zbârcită. Ei folosesc arme de distrugere în masă care îi distrug pe utilizatori, care acceptă soarta lor cu veselie și seninătate.
Partidele fumătorilor nu au un program, cu excepția celor care sunt puse imediat în aplicare. Faptele lor preced cuvintele. Dar asta nu înseamnă că, comunitatea lor, se bazează doar pe plăcere și satisfacție imediată, ferindu-se de exigențele intelectuale, dimpotrivă. Nu există nimic mai bun decât fumatul în companie pentru a stimula reflecția, oamenii se reunesc pentru a lua o pauză de la agitația obișnuită a vieții, privind-o de la distanță, reflectând asupra ei, tot felul de programe apar în câteva minute, ideile sălbatice circulă liber, la fel ca fumul, oamenii privesc înapoi și în față, eliberați de presiunile și obligațiile imediate, într-o comunitate nediscriminatorie de prieteni și străini deopotrivă. Povești nebunești și glume bune sunt împărtășite cu generozitate, împreună cu fumul. Poți găsi brusc soluția la o problemă pe care nu ai putut-o rezolva printr-un efort intelectual susținut, tocmai pentru că aceasta este o pauză neproductivă de la cerințele producției, iar mintea are nevoie de mai mult decât efort pentru a funcționa.
Fumatul este momentul coincidențelor plăcute, al cadourilor gratuite și neașteptate. Este în esență social, fumatul singur nu are același gust (la fel ca sexul). Cu cât vizează mai mult plăcerea corporală, cu atât trezește și revigorează mai mult mintea, este o activitate necreștină par excellence, care mărturisește constant împotriva diviziunii dintre trup și spirit. Pofta trupului merge mână în mână și coincide cu pofta minții, una sporind-o pe cealaltă. Partidul fumatătorilor nu începe cu un program pentru a incita la acțiune, ci cu un act în căutarea unui program, iar în momentul în care se adună câțiva fumători, programele încep să se înmulțească. Ei interpretează și schimbă lumea pentru timpul necesar fumării unei țigări.
Fumatul social nu este niciodată neutru din punct de vedere social. Conotațiile sale sociale și istorice se extind în toate direcțiile, unele fiind foarte îndepărtate de cele comuniste. Dar în condițiile actuale de interdicție și de anatema politică crescândă, pe fondul campaniei excesive și al noilor reglementări care întruchipează o caricatură a „biopoliticii” în legătura sa cu excluziunea, fumatul ca regulă apare ca o metaforă, oglindind și refractând toate celelalte excluziuni într-un model în miniatură, trasând o linie de diviziune care adună și reunește multiple linii de demarcație.
Fumătorii afirmă și reprezintă. Ei reprezintă, de exemplu, cancerul unui corp social sănătos, iar plăcerea este tratată din ce în ce mai mult ca un cancer al comportamentului corporal normativ prescris. În plăcere a existat întotdeauna ceva care depășea „principiul plăcerii”, ceva recalcitrant și indiferent față de scopurile supraviețuirii. Fumatul promovează satisfacția în sânul unei societăți în căutare de plăceri, pe fondul injuncțiilor sale hedoniste. El urmărește bucuria un pic prea departe, până la limitele care invocă spectrul letal, iar ceea ce societatea care promovează sănătatea și plăcerea nu suportă este, într-un cuvânt, bucuria. Freud, un alt mare fumător, știa bine acest lucru. La fel și Lacan, un alt fumător, care a stabilit o opoziție clară între plăcere (*pleasure) și bucurie (*enjoyment).
Desigur, comunismul dintre fumători se dizolvă la fel de repede cum a apărut, totul se transformă în fum. În prima etapă, cu puterea magică a fumului de țigară, „Tot ce e static se risipeşte ca fumul”, urmând linia lui Marx (un alt fumător) din Manifest, toate relațiile sociale sunt momentan puțin dislocate și zguduite, iar în a doua etapă, spectrul comunismului care a apărut în acest proces se topește la rândul său în aer. Fără să lase urme, la fel ca fumul? Există, desigur, pericolul de a romantiza momentul efemer și de a-i lăuda farmecul, momentul în care totul pare posibil pentru o clipă, deși printr-o ceață de fum. Oh, frumusețea trecătoare a trecerii, chemarea sirenelor sublimului instantaneu. Există un impuls intelectual ferm de a rezista oricărei astfel de înclinații, precum și de a rezista mișcării auto-felicitante și plăcute de a transforma ceva banal în ceva profund subversiv, alături de grupul de revoluționari auto-glorificatori, care renunță la necesitatea disciplinei, a urmăririi și a organizării. Dar poate că ar trebui să rezistăm și acestui impuls de a rezista și să permitem un moment de fantezie.
Fumătorii, la fel ca proletarii, nu au țară, dar creează instantaneu teritorii eliberate oriunde apar. Fumatul a reprezentat întotdeauna libertatea, o libertate capricioasă împotriva lanțurilor supraviețuirii, este o atitudine anti-supraviețuire. Afirmă: sunt liber în lanțuri, în timp ce sunt legat de acest obicei de care nu pot renunța, dar aceste lanțuri îmi permit să mă distanțez puțin de celelalte lanțuri copleșitoare și sunt dispus să plătesc prețul. Fumatul face o declarație, care poate fi interpretată în toate felurile: cinică, spontană, relaxată, nevrotică, psihotică, perversă, obsesivă, compulsivă, plăcere vinovată, păcătoasă, dandy, bon-vivant, disperată, anti-stres, agresivă, arogantă, seducătoare, disponibilă, semn al clasei, semn al lipsei de clasă, sociabilitate, comportament anti-social... Dar, împotriva tuturor probabilităților și într-o fantezie sălbatică, mi-ar plăcea ca această declarație să însemne: comunismul are o șansă.
text preluat și tradus de aici : https://vanishingmediator.blogspot.com/2013/06/mladen-dolar-smoking-communism.html